UAIC
FUNDAȚIA ALUMNI
UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAȘI
Acasă / Absolvenți / Portrete Alumni / Facultatea de Geografie și Geologie
Facultatea de Geografie și Geologie

Prof. univ. dr. Corneliu IAȚU

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea absolvită: Geografie și Geologie

Era o vară fierbinte. Căldura sufocantă emanată de asfalt mă invada ca un imperiu. Priveam speriat, timid, copleșit pe geamurile tramvaiului care mă urca de la gară spre Piața Unirii. Nu știam mare lucru din Iași, eram un străin pierdut printre atâtea alte mii de străini care doreau să fie adoptați de Iași pentru cel puțin patru ani de zile. Cerul mă apăsa pe umerii firavi de tânăr absolvent de liceu. Emoția mi se strecura în fiecare pas șovăielnic care se îndrepta spre statuia lui Cuza. Nu îndrăzneam să IL privesc drept în față. Eram prea mic față de EL. EL era patronul la care voiam să fac un contract de patru ani. Fiori reci mă străpungeau în spate numai când mă gândeam la EL. Mă îndrept spre bulevardul care mi-a deschis drumul în viață. Acum se numește Carol I. Atunci era Copou. Ajung în dreptul Universității. Am o revelație. Vreau să fug. Este prea mare și eu sunt prea mic. Ezit. Chipuri de oameni se perindă prin fața unor priviri prea rătăcitoare. Observ oamenii. Sunt studenți. Îmi mai vine inima la loc. Pot să mai fac doar câțiva pași. Intru în Panteonul învățământului românesc. Mă gândesc la Iorga, la Eminescu, conjudețenii mei. Simt că sunt la mine acasă.


Din acel moment m-am simțit doar acasă.