UAIC
FUNDAȚIA ALUMNI
UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAȘI
Acasă / Absolvenți / Portrete Alumni / Facultatea de Matematică
Facultatea de Matematică

Dr. Răzvan FETECĂU

Tenure-track Assistant Professor, Simon Fraser University, Vancouver, Canada

Facultatea absolvită: Matematică

Care este funcția pe care o ocupați în prezent și ce anume presupune aceasta?


În prezent, sunt “tenure-track assistant professor” la Universitatea Simon Fraser în Vancouver, Canada. Funcția anterioară a fost tot de “assistant professor, dar “non-tenure track”, la Universitatea Stanford în SUA. Funcția presupune predarea a trei cursuri semestriale pe an și cercetare.


Cum anume v-a ajutat facultatea și specializarea aleasă pentru a face față acestei funcții?


Școala de Matematică din Iași este una foarte bună, am avut parte de unii profesori excepționali. Când am ajuns să predau eu însumi la Stanford am realizat că, ce învățam noi la analiza matematică în anul I, în SUA se preda mai târziu și, totodată, și la un nivel mult mai coborât. Nivelul la care se predau materiile de anul I la facultățile de matematică din învățământul românesc este foarte ridicat.


Am primit o educație foarte bună la Iași și voi fi tot timpul recunoscător unor profesori de la care am învățat foarte mult.


Cum a fost studenția la Cuza pentru dumneavoastră?


Eu sunt din Iași și am locuit cu părinții în timpul studenției. În felul acesta nu am avut o experiență completă de student, în sensul că nu am împărțit o cameră de cămin și, în consecință, nu am avut legături strânse cu colegii. Dar experiența studenției a fost foarte plăcută din toate celelalte puncte de vedere.


Dr. Liviu NICOLAESCU

Associate Professor la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA

Facultatea absolvită: Matematica

Mă numesc Liviu Nicolaescu și am absolvit Facultatea de Matematică a Universității “Alexandru Ioan Cuza” în 1987. Actualmente sunt Associate Professor la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA. Specialitatea mea este geometrie și analiză globală.


Am amintiri plăcute din timpul facultății și le voi fi mereu recunoscătoru profesorilor mei care, chiar și în acei ani vitregi, nu și-au trădat profesia de dascăli și s-au străduit din răsputeri să pregătească noile generații de matematicieni. Multe din vorbele dascălilor mei au rămas cu mine și le împărtășesc acum studenților mei cu convingerea că vor avea aceeași rezonanță ca și pentru mine.


Mi s-a acordat încredere și nu mi s-a pretins decât calitate. Ușile Seminarului Matematic “Al. Myller”, o remarcabilă oază de cultură, mi-au fost deschise chiar încă de pe vremea când eram elev la liceu și întotdeauna am fost tratat cu prietenie, ca un tânăr coleg.


Aș dori să menționez profesorii Viorel Barbu și Ștefan Frunză care au avut o influență profundă asupra dezvoltării mele ca matematician. Cursurile Profesorului Frunză au fost, probabil, printre cele mai intuitive și mai plastice cursuri pe care am avut șansa să le urmez în cariera mea. Comparând cu diferitele locuri din lume pe unde m-au dus vânturile vieții, pot spune, fără ezitare, că seminarul de ecuații al domnului Barbu la care am fost un participant activ mai bine de cinci ani este comparabil cu cele mai bune seminarii la care am avut ocazia să particip. Cartea de analiză funcțională pe care Dumnealui mi-a spus că neapărat trebuie să o citesc dacă vreau să particip la seminarul dânsului a avut un impact deosebit asupra mea, încât acum îi oblig pe toți doctoranzii mei să o citească.


În 1988 am avut ocazia să mă înscriu la un doctorat în Iași sub conducerea Profesorului Barbu. Doctoratele pe vremea comunistă erau foarte ciudat organizate, dar Profesorul Barbu a avut înțelegerea și înțelepciunea să mă lase să-mi găsesc singur calea spre matematică. În loc să-mi impună un subiect de la minister, așa cum cereau regulile, m-a lăsat să sugerez eu unul. Am apreciat acest lucru pentru că, numai în felul acesta, poți face cercetare nestingherit de opreliști birocratice.


Nu am apucat să termin teza în România pentru că am plecat la un doctorat în SUA pe o temă în care nu se găseau experți în România. Pregătirea la doctoratul din România a fost, însă, crucială, pentru că tehnicile învățate au fost exact ceea ce îmi trebuia și mi-au permis să termin teza în SUA relativ repede.


Liviu Nicolaescu